Teatru pentru bac
Vineri, 22 noiembrie, peste 250 de elevi ai liceului nostru au fost la teatru. Altfel.
În urma câștigării proiectului „Teatru pentru bac”, finanțat de Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc și Fundația „Joannes Kajoni”, dr. Oanea Oana-Larisa, profesoară de limba și literatura română, a adus actorii Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București pentru două reprezentații teatrale, desfășurate la CCD Harghita „Apáczai Csere János”.
Proiectul s-a concretizat prin două evenimente: reprezentarea teatrală a poemului „Luceafărul”, de Mihai Eminescu, urmată de o sesiune de discuții, la care au participat 176 de elevi și profesoarele lor de limba și literatura română și limba și literatura maghiară, și punerea în scenă a romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu, urmată și ea de o lungă sesiune de Întrebări și Răspunsuri, la care au participat, alături de profesoarele lor, 97 de elevi, și cei 11 actori ai UNATC „I.L. Caragiale” București.
Activitatea este foarte importantă pentru înțelegerea corectă și pro-activă de către elevii de la secția română și cei de la secția maghiară a operelor literare din programa școlară pentru disciplina Limba și li teratura română. De asemenea, ne-am dorim facilitarea accesului la cultura teatrală și artistică, prin aducerea teatrului în școală și medierea culturală în context plurilingv și pluricultural, o competență nouă în programă școlară de Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară. Astfel, elevilor din cursul superior al liceului, ca principali beneficiari, le este oferită șansa de a avea rezultate mai bune la examenul național de bacalaureat, deoarece au avut o ocazie în plus de a exersa comunicarea în limbă română prin contextele culturale oferite de acțiunile propuse de acest proiect.
Toți participanții la eveniment, elevi și profesori, în egală măsură, și-au manifestat recunoștința și entuziasmul pentru această activitate inedită.
Proiectul „Teatru pentru BAC” a demonstrat în liceul nostru eficiența și importanța utilizării artei teatrale în procesul educațional și în dezvoltarea competenței de comunicare în limba română. Prin crearea unei experiențe memorabile și interactive, acest proiect a reușit nu doar să ofere o modalitate captivantă de învățare, dar și să trezească interesul și entuziasmul elevilor pentru cultura, literatura și limba română. Inițiativa contribuie la dezvoltarea competențelor transdisciplinare ale elevilor și la îmbogățirea experienței lor educaționale.
prof. dr. Oana-Larisa OANEA